Fețele furiei și puterea înțelegerii

Să-i spui cuiva ”nu te înfuria” este ca și cum i-ai cere să nu-i mai fie sete. Furia este o emoție umană obișnuită și normală, care apare dincolo de ce putem noi controla să simțim. Ceea ce facem însă odată ce această furie ne invadează sufletul este punctul în care încep diferențierile.

Am senzația că noi suntem experți în furie. Atât de des ne place să o manifestăm încât pare că nu ne mai săturăm de ea. Apare din orice motiv: traficul infernal, vânzătoarea ți-a vorbit de sus, ăștia de la televizor vorbesc numai aberații, învățătoarea copilului le dă prea multe teme, afli că un coleg te bârfește cu foc, partenerul a ridicat tonul la tine, cuiul ăla nenorocit refuză să intre cum trebuie în perete sau vecinul pleacă în a treia vacanță din anul acesta când tu de-abia ai cum să-ți plătești ratele. Chiar și atunci când pare că te simți bine și glumești cu prietenul tău, râzând cu gura până la urechi, tu de fapt arunci remarci acide și răutăcioase, menite să-ți potolească puțin furia pe care o simți în interior, chiar dacă sunt abil (crezi tu) mascate printr-un zâmbet nevinovat.

E adevărat că furia este o emoție extrem de intensă și ale cărei manifestări sunt mai de impact decât ale celorlalte (mai degrabă te oprești în loc atunci când cineva urlă decât atunci când cineva râde în hohote) și este deci, mai vizibilă, dar parcă totuși prea plini de furie suntem zilele acestea.

Cea mai la îndemână formă de a exprima furia este agresiviatea. Țipăm, urlăm, jignim, înjurăm, amenințăm, lovim, luptăm ca și cum viața noastră ar depinde de asta. Ce nu este în regulă cu agresivitatea? Sunt două variante în care putem cădea: fie ne vom simți teribil de vinovați și rușinați după descătușarea agresivă, fie ne vom simți mândri că am umilit, înjosit, îndurerat pe altcineva, vom simți că suntem puternici, câștigători, fapt care va invita furia să ne fie companion permanent de viață, doar pentru a putea trăi acele câteva momente în care ne simțim bine cu noi.

Am putea însă, la schimb, să încercăm să preluăm controlul asupra ei și să ne oferim o clipă de răgaz: de ce sunt eu furios, de fapt? Ce mă neliniștește? Ce nu-mi convine? Ce mă supără? Și aceste întrebări ar trebuie să fie bine direcționate și insistente pentru că furia, vicleană cum e, dacă este ignorată și rămasă nechestionată pentru mai mult timp, are abilitatea de a se ascunde adânc în trăirile noastre și de a renaște cu fiecare ocazie, mai puternică și mai însuflețită decât a făcut-o în trecut.

Apoi, odată ce înțelegerea apare la orizont, parcă apogeul intensității furiei a mai scăzut puțintel. Dacă mai adaugi și o doză de acceptare, un dram de iertare și o linguriță cu optimism, vei ajunge să-i privești cu compasiune pe cei încă nu au găsit rețeta ta miraculoasă ci continuă să se zbată încă în chingile agresive ale furiei.

Hai că putem, nu e chiar așa de greu! Unul câte unul să ștergem nițeluș din puterea pe care o are furia asupra noastră și să așternem la schimb, mai multe zâmbete binevoitoare pentru cei din jur!

Skype us: