Cum se naște științific iubirea?

Cum se naște științific iubirea?

Iubirea este o temă care simte nevoia să fie dezbătută de oricine, indiferent de situația materială, de nivelul educațional, de caracteristicile societății pe care o reprezintă, de așezarea geografică, de rasă, de sex sau de orientarea religioasă. A fost întotdeauna un subiect captivant și este și în zilele noastre, poate tocmai pentru că se prezintă atât de complexă, de intensă și de imprevizibilă.

Există unele credințe, care circulă frecvent și nestingherit în societatea noastră și care sunt promovate la statutul de adevăruri absolute: femeile iubesc cu inima, bărbații înșeală pentru că așa le e natura, nu poți iubi două persoane în același timp, în relațiile de lungă durată nu mai există iubire, doar obișnuință. În realitate, aceste afirmații sunt doar jumătăți de adevăr, menite să aducă, pe bâjbâite, puțină lumină în această nebuloasă numită iubire și sunt deseori folosite ca scuze general valabile ca să ne justificăm comportamentele, să ne protejăm sau să controlăm felul în care celălalt răspunde nevoilor noastre afective.

Studiile contemporane realizate asupra creierului uman cu ajutorul unor tehnologii sofisticate, ne indică existența a trei sisteme cerebrale puternice, dezvoltate prin evoluția speciei și menite de a ne organiza viața socială și reproductivă:

1.Instinctul sexual, căruia îi corespunde hormonul numit testosteron, este o forță motivațională înnăscută care ne îndeamnă spre identificarea unor parteneri de împerechere și care, în ciuda unor prejudecăți, este la fel de activ în rândul femeilor ca și în rândul bărbaților. Poate tocmai din cauza acestor prejudecăți sociale și a tendinței de a cataloga femeile ce o manifestă vizibil cu diverse apelative tendențioase, dorința sexuală le este negată, în multe cazuri, femeilor, nevoite fiind să o ascundă, neavând însă nicio problemă în a fi acceptată social la partenerii de sex masculin.

2.Dragostea romantică, îndrăgostirea, recompensată chimic de hormonul numit dopamină, reprezintă pornirea umană care ne îndeamnă să ne concentrăm întreaga energie asupra unui singur personaj. Deși iubirea romantică este asociată imediat cu trăirile femeilor, ea nu le este absolut deloc străină nici bărbaților.

3.Atașamentul, ghidat de hormonul numit oxitocină, reprezintă legătura psihologică ce stabilește confortul și maturizarea relațională, sentimentele de siguranță și stabilitatea, aspecte ce permit celor doi parteneri să-și crească împreună copiii.

În cartea lui, ”Revoluția iubirii”, Gaspar Gyorgy, psihoterapeutul pasionat de relațiile interpersonale și mai ales de relațiile de cuplu și parteneriat, ne îndeamnă să privim cele trei sisteme cerebrale ca pe o hartă care duce la iubire, fiecare folosind însă cărări diferite. Unii oameni se îndrăgostesc, alții se atașează psihologic și emoțional, iar alții simt pentru început o puternică atracție sexuală. Însă nu putem afirma că o cale este mai bună decât alta.

În mod ideal, toate cele trei sisteme ar trebui să-și unească forțele și să se îndrepte spre aceeași persoană. Realitatea însă ne pune deseori în situații care vor crea un haos emoțional în sufletele noastre și ale celor din jur. Putem foarte ușor să simțim un atașament profund față de partener, în timp ce ne îndrăgostim de un coleg și simțim atracție față de alte persoane.

Aceste sisteme cerebrale au început să se dezvolte evolutiv atunci când natura a simțit nevoia să implice monogamia, prin participarea celor doi parteneri în creșterea firavilor copii care s-au născut din ei. Cumva însă, natura nu și-a finisat treaba și ne-a abandonat nițeluș neterminați din punct de vedere emoțional, lăsându-ne pe noi să ne luptăm între moralitate, dorință, așteptări, responsabilitate. Până la urmă, și liberul arbitru trebuia să aibă locșorul lui special de manifestare.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skype us: