Cât de mult ai tu curajul să fii liber?

Când suntem copii, așteptăm să ni se spună cum trebuie să ne comportăm, ce înseamnă să fii bun sau rău, ce trebuie să facem pentru a fi acceptați și valoroși. Creștem cu speranța că la maturitate vom putea face propriile alegeri de viață, fără să ne mai dicteze sau influențeze nimeni deciziile.

Și deși așa ar putea părea la o privire superficială, rareori alegerile noastre adulte ne aparțin cu adevărat. Menținem relații făcând compromisuri dincolo de limita noastră de acceptabilitate doar pentru că așa se cuvine sau pentru că ne cunoaștem din copilărie sau pentru că un divorț nu este privit cu ochi buni. Avem o multitudine de măști pe care le folosim în interacțiuni diverse, afișăm un anumit comportament dezirabil atunci când suntem printre ceilalți și, în continuare, îndeplinim cu conștiinciozitate așteptările partenerului, ale șefului, colegilor, vecinilor, familiei.

Societatea este o parte extrem de semnificativă în viața noastră, însă de multe ori, reușim să uităm că aceasta este compusă din indivizi care, deși prezintă unele caracteristici asemănătoare, ei rămân în esența lor unici și particulari. Ne asimilăm atât de mult cu societatea încât nici măcar nu mai conștientizăm că foarte multe dintre alegerile pe care noi le facem în viață, aparțin, de fapt, unor reguli nescrise pe care aceasta le impune tacit asupra noastră.

Să plantezi un copac, să faci o casă și să crești un copil. Acestea sunt, în viziunea majorității, elementele care dau sens existenței noastre. Și ca în copilărie, urmăm aceste îndemnuri fără să comentăm, fără să le punem în balanță veridicitatea, fără să (ne) punem întrebări, aproape eliberați că nu ne revine nouă responsabilitatea de a porni într-o zbuciumată și complicată căutare a sinelui, că nu revine în sarcina noastră să facem alegeri în ceea ce ne privește.

Mai mult decât atât, atunci când întâlnim pe cineva care, întâmplător sau nu, a aflat ce își dorește și acționează în consecință, îl pedepsim aspru pentru că nu se supune majorității. Fie că vorbim despre o persoană care a ales în locul unui job stabil, să cunoască lumea și să-și câștige veniturile de pe o zi pe alta, fie că vorbim despre cineva care are alte orientări decât cele obișnuite, fie că vorbim despre o femeie care a decis să nu devină niciodată mamă, ne transformăm instantaneu în cei mai aspri judecători și apărători ai regulilor nescrise dar impuse tuturor, cu aceeași măsură. Atât de mult ne sperie diferitul încât pare că un pericol iminent se abate brusc asupra securității și bunăstării noastre.

Propăvăduim atât de mult libertatea, ne cerem cu atâta insistență drepturile, spațiul, puterea de a alege singuri pentru noi însă atunci când vorbim despre ceilalți, toată această libertate decizională dispare fără urme și solicităm cu insistență ca toți să pășim în același rând, cu aceeași pași, în același ritm, uitând cu desăvârșire ce visuri aveam odinioară, în copilărie.

Să accepți diferitul nu înseamnă să te identifici cu el, nu înseamnă să-l aprobi ca mod personal de viață și să devii el. Toleranța înseamnă că ești dispus să înveți despre tot ce te înconjoară, înseamnă că înțelegi unicitatea ta și implicit, și pe a celorlalți, și mai presus de orice, toleranța înseamnă că iubești libertatea.

 

Sursa foto: fee.org

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skype us: